Sinopsis

sinopsis

Filmul va prezenta publicului larg lumea războinică a geților din secolele VII și VI î. Chr. și povestea reformei spirituale realizată în mijlocul lor de Zalmoxis, cel care avea să fie consemnat în izvoarele istorice drept Zeul Suprem al geto-dacilor.

Contextul în care această reformă se realizează este favorizat de căderea Imperiului Asirian, care dominase lumea de două milenii. De acest lucru profită atât grecii, care își construiesc orașe pe malul getic al Mării Negre (secolul VII î. Chr. fiind perioada de maximă înflorire a culturii grecești), cât și geții care cresc în putere și se afirmă în fața celorlaltor neamuri din această parte a Europei.

Filmul va aduce în prim plan și vechile tradiții tracice – cele orfice sau dionisiace. De asemenea, va introduce în poveste aspecte importante ale mitologiei românești…

Sintetizând, filmul prezintă reforma spirituală a lui Zalmoxis, care îi face pe geți NEMURITORI, în cadrul istoric zbuciumat și frământat de războaie al secolelor VII și VI î. Chr.

Scenariul: Daniel Roxin

Consiliere istorică: Dan Oltean (autorul cărților „Religia Dacilor” și „Regii Dacilor”)

Consiliere artistică: Mihai Gruia Sandu

VIZIONEAZĂ TEASER-UL AICI: